Articol preluat de pe hotnews.com.

De Ziua nationala a Romaniei avem multe intrebari si spaime, putine certitudini. Exista astazi – si nu doar la noi – tentatia de a supralicita identitatea nationala. Este, poate, si un efect al crizei economice, care schimba azi fata Europei. In astfel de vremuri tulburi, intra in actiune spaima colectiva de ziua de maine, teama de disparitie in neantul istoriei. Cand totul ne fuge de sub picioare, avem nevoie de repere, de borne fixe. Or, pe romani pare sa-i lege, culmea, voluptatea injuraturii, placerea de a-si denigra propria tara. Si gasesc destule motive reale dar multi nu fac nimic pentru a schimba ceva.

Ce inseamna, azi, sa-ti iubesti tara? Cat mai conteaza identitatea nationala intr-o Europa in care conceptul de stat-natiune, lansat acum doua secole, in timpul revolutiei franceze, s-a perimat? Am voie astazi sa iubesc una, doua sau trei patrii in acelasi timp? Una poate fi tara de origine, de care ma leaga traditia, memoria si un set de valori. Alta poate fi tara de adoptie (Spania, Italia, Franta etc), care ma seduce printr-un contract social mai corect, prin perspectiva unei vieti mai bune. In fine, ultima mea patrie ar putea fi chiar spatiul acesta vast si compozit, care s-ar putea transforma intr-o zi in Statele Unite ale Europei. 

Si apoi, cum iti iubesti tara? Lozincile nationaliste de tipul „romanii sunt calzi si ospitalieri, Romania are peisaje si traditii frumoase” sunt rezultatul contemplatiei fara sens, deseori un fals grosolan. Acesta este un mod primitiv de a-ti exprima dragostea egoista de patrie. Un fel de amor prorpiu gaunos si sterp, care nu intoarce nimic. Sa-ti iubesti cu adevarat tara inseamna sa te doara tot ce-i mai rau, mai putred si mai urat in ea. Daca iti pasa cu adevarat de viitorul natiei tale,  lupta pentru a schimba ceva, chiar si cand majoritatea iti va fi potrivnica.

Iti iubesti tara cand iti pasa de binele celorlalti, nu doar de propriul confort. Cand faci mai mult decat sa deschizi simplu gura pentru a injura. Ar fi mai potrivit sa nu-ti strigi public dragostea de tarisoara ta, cu lozinci sforaitoare si aiureli etnocentriste. Respectul fata de trecutul recent sau indepartat, cultivarea memoriei si a personajelor solare din istorie, sunt esentiale in definirea patriotismului, pentru a putea glorifica, ierta sau razbuna, dupa caz.

Mai inseamna sa accepti, uneori, zadarnicia efortului tau, sa te bati pentru cauze pierdute, sa intelegi ca schimbarile se produc mai lent decat ritmul vietii tale si ca generatiile viitoare vor culege, poate, roadele zbaterilor de astazi. Apoi, de ce n-ar fi munca onesta de fiecare zi, viata traita respectand reguli si principii, o forma onorabila de patriotism? Forta unei natiuni sta in capacitatea unor mase critice de indivizi de a trage cu totii in aceeasi directie, avand sanse egale, sta in institutii functionale si eficiente. Doar de aici se poate naste, in final, si sentimentul mandriei de a fi roman sau german.

La fel ca pe vremea altui imperiu, patria este acolo unde iti este bine. Pana la urma va trebui sa intelegem asta cu totii.

Mai avem apoi de facut trecerea la al treilea nivel. Mai trebuie sa reusim un salt mental, de la patriotismul local si cel national la un fel de patriotism european, daca-i putem spune asa. Asta inseamna sa ne dorim cu adevarat valorile occidentale, sa traim cu ele in noi.

Sentimenul national se destrama si din cauza ca guvernele pierd tot mai multa putere, transferata catre Burxelles sau catre finantatori externi. In consecinta, elita politica locala are si ea motive de ingrijorare. In aceste zile se discuta soarta Europei. Cata suveranitate mai trebuie cedata catre Bruxelles in chestiuni economice? Cat sunt dispuse sa cedeze marile puteri? Vom avea, in fine, sa o guvernanta economica europeana? Constitutiile multor tari vor trebui schimbate pentru a permite acest lucru. Daca euro se va prabusi, ne vom intoarce la nationalismele si patriotismele noastre locale, luptandu-ne mizerabil pentru iluzorii salvari individuale.

Europa de astazi, asa cum functioneaza ea, descurajeaza efuziunile patriotarde, insa criza economica scoate la suprafata monstrii xenofobiei. Intr-un spatiu fara granite, strabatut in lung si-n lat de valuri de imigranti, sentimentul apartenentei se dizolva accelerat. Insa discursul anti-imigrationist agitat de extremisti, trezeste alte resentimente. Acestea nu au nimic de-a face cu patriotismul, ci cu barbaria in stare pura.

Elita politica de la Bucuresti are obligatia sa mentina cu orice pret Romania in interiorul Uniunii Europene. O alta misiune este sa o introduca intr-o buna zi in clubul celor 17 (Euro). Mai trebuie sa inteleaga apoi ca aceasta tara are inca nevoie de biciul extern pentru a putea progresa.  Isi dispretuiesc poporul acei politicieni care, in numele unei demnitati nationale prost intelese, cauta sa elibereze acum Romania de mecanismele de monitorizare instalate de Comisia Europeana sau de Fondul Monetar International. Pana una alta, ele ne garanteaza mersul inainte.

Multi vad in cedarea de suveranitate catre Bruxelles (legilativa si economica) un atentat la insasi fiinta nationala. Auziti destui politicieni romani care vorbesc cu dispret de Bruxelles, numindu-l Inalta Poarta in sens peiorativ. Altii deplang statutul de „colonie” pe care l-ar avea Romania in raport cu alte tari UE, adresandu-se astfel sensibilitatilor nationalist – primitive. Toti acesti politicieni viseaza in taina la iesirea de pe orbita valorilor occidentale si revenirea la vremurile cand puteau dispune in mod discretionar de puterea lor.