Cuvintele unui orator şi filosof inflamează Senatul: „bugetul trebuie echilibrat. Tezaurul trebuie reaprovizionat. Datoria publică trebuie micşorată. Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată…Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”. Frazele acestea au fost rostite de consulul Marcus Tullius Cicero (106 îen – 43 îen) în faţa Senatului roman. Nu redescoperim roata. Statul din lumea antică sau cea modernă are aceleaşi hibe. Ne place să credem că le identificăm şi vindecăm noi. Aiurea! Sofisticările moderne (pentru care se iau şi Nobeluri) nu sunt decât zorzoane, ca în barocul târziu. Pun volănaşe unor idei vechi, simple şi, deci, esenţiale.

Ca să-i apere de prădători, feudalii din castelul de pe deal luau zeciuială ţăranilor din produsele pământului. Statul modern a inventat cu mult mai multe servicii care pasămite n-ar putea să fie oferite oamenilor prin piaţă. Aşa s-au născut complicate reglementări cu scopul implicit de a hrăni statul, autonom faţă de voinţa contribuabililor. Cel mai perfect dintre instrumentele slabe cu care cetăţeanul se poate apăra de lăcomia statului este democraţia. Ea are drept scop ultim protecţia indivizilor şi a minorităţilor. O logică banditească o transformă uneori în domnia majorităţii. Din interes electoral începe haiducia statului. Hotărâri arbitrare ale birocraţilor şi ale politicienilor redistribuie ceea ce oamenii produc. După împărţirea continentului în două blocuri, sub presiunea totalitarismului estic, politicienii din Vest au produs cu frenezie tot felul de sisteme de redistribuţie socială. Tradiţia politică a continuat şi după căderea comunismului.

Dacă în SUA „New Deal-ul” lui Roosevelt a încurajat traiul pe datorie al cetăţeanului ca metodă de control social, în Europa nu numai cetăţeanul, dar şi statele s-au îndatorat în numele cuceririlor sociale. Fenomenul accelerat de boomul economic al ultimilor 10 ani a dus la criza actuală. Cauza ei este foamea de voturi a politicienilor, şi nu lăcomia bancherilor, simpli executanţi.

Tot demagogia populistă propagă azi ideea că putregaiul sistemului financiar trebuie de urgenţă eliminat prin reglementare. Cine poate face asta? Politicienii aleşi în parlamente pe criterii de telegenie şi cu banii sponsorilor? Birocraţiile cancerizate ale statului social? Oameni care nu şi-au asumat niciun risc niciodată, nu au semnat o factură şi nu au plătit un salariu din banii lor? Să fim serioşi! Şi apoi, ce să reglementeze? A controla scurgerea capitalurilor în lumea largă e o idee la fel de creaţă ca şi cea că ai putea legifera circuitul apei în natură. Apoi, de ce să reglementezi când astăzi banii se îndreaptă într-acolo unde climatul pare  mai profitabil şi mai stabil. Din pragmatism, pe termen scurt, finanţează de exemplu, capitalismul de stat chinez. Şi astfel, comuniştii stau pe un asemenea sac de bani încât o simplă declaraţie politică lansată ieri la Beijing face ca euro să scoată capul şi să mai ia o gură de aer. Capitalurile se îndreaptă către cei care ştiu să creeze imagine. Cei care se bat ca ţiganii la şatră şi îşi bocesc nenorocirea ca babele, nu au nici cea mai mică şansă.

Când eşti slab, te poţi arăta puternic doar recunoscându-ţi greşelile şi încercând să le corectezi. Dacă furi banii oamenilor, micşorându-le veniturile şi lovindu-i în impozite, resursele financiare te vor ocoli. Este exact ceea ce noi facem acum. Ne tăiem energic craca de sub picioare şi cu vajnică credinţă revoluţionară îndemnăm la lupta de clasă. Lenin învăţase tot din istorie că duşmanul trebuie personificat. Porniţi înainte, tovarăşi! Oligarhii şi mogulii dacă nu ar fi, noi am prospera! Cât despre soluţii alternative am tot vorbit degeaba. Putem economisi, doar fiind deştepţi şi creativi, zeci de miliarde pe an, putem atrage alte zeci de miliarde creând oportunităţi de investiţie. Nu contează. Politic, conflictul e mai eficient.

Trăim într-un veşnic parastas al gloriei străbunilor, dar nu înţelegem istoria. Uniţi în cuget şi în muget îi fugărim pe cei care ne-ar putea salva. Bietul Cicero, în conflict cu Marc Antoniu, a fost ucis în reşedinţa lui, iar mâna dreaptă, cea cu care scria, tăiată şi adusă drept trofeu în Senat. Omorâţi pragmatismul, slăviţi puterea, jos capitalismul!

Dinu Patriciu
sursa: adevarul.ro