Consulatul Romaniei la Castellon de la Plana anunta trecerea la modernul sistem de preluare a datelor biometrice in vederea eliberarii noilor pasapoarte electronice si a noilor titluri de calatorie, potrivit reglementarilor Uniunii Europene.
Sistemul va functiona in perioada urmatoare, imediat ce furnizorul local de servicii de internet va pune la dispozitie canalele de transmitere securizata a datelor personale solicitate de partea romana.

FOARTE IMPORTANT: PANA LA ACEASTA DATA NU MAI ESTE POSIBILA PRELUAREA CERERILOR DE PASAPOARTE SI DE TITLURI DE CALATORIE.

Rugam toti cetatenii care doresc sa calatoreasca in perioada urmatoare sa ne contacteze telefonic sau pe e-mail in vederea obtinerii de informatii actualizate privind conectarea sistemului cu Directia de Pasapoarte a Ministerului Administratiei si Internelor.
Prin dotarea cu noul tip de aparatura, la sediul consulatului vor fi preluate imaginile digitale, amprentele, precum si semnatura electronica, fapt ce va scuti cetatenii romani de deplasarea in Romania.

In acelasi timp, este important de retinut ca, in cazul copiilor, este necesara prezenta acestora atat in cazul solicitarii pasaportului, cat si in cazul titlului de calatorie, indiferent de varsta.
Asiguram toti cetatenii ca in pofida unor disfunctionalitati de natura tehnica, inerente trecerii la noua tehnologie, se fac toate eforturile din partea romana ca sistemul sa devina operational cat mai curand cu putinta.