După publicarea scrisorii deschise a Consiliului de Conducere al Bisericii Ortodoxe din Castellon către Dl Deputat William Brânză, s-a montat o zarvă mare ca-n poveşti. Companiile de telefonie din Spania şi chiar din România au făcut ceva bani  😉 .  Cei cu musca pe căciulă s-au foit, s-au tot sucit şi până urmă tot n-a ieşit mare brânză… decât nişte ameninţări fără fundament, precum şi intimidări de 2 lei.

Au răscolit doar rahatul, alertând chiar şi pe politicienii autohtoni, încercând să dreagă cumva situaţia creată de ei înşişi, aceşti „domni” politicieni români ce se laudă cu meritele altora.

Dacă tot nu au reuşit cu dresul, pană la urmă tot au făcut ceva…. au ajuns la o concluzie… că eu aş fi socialist, chiar mai mult… că sunt COMUNIST !

Acum chiar ca m-au găsit. Mă face să râd incompetenţa unora de a trage concluzii. Pot doar să vă spun că nu-s de stânga, sunt dreptaci, dar nu orb sau prost, cum cred alţi pseudo dreptaci. Asta e tot, fraţilor !

Mai lăsaţi-vă de cioace, puneţi mâna şi faceţi ceva pentru românul din Castellon şi eu vă promit că o să aveţi chiar şi votul meu. Eu nu am făcut nimic pentru romanul din Castellon şi nici nu îi cer votul, dar cei care îl cer chiar îl merită ?

Pentru a nu ştiu câta oară am întâlnit oameni, aici, în Castellon, ce au încă mentalitatea comunismului adânc înfiptă în minte, principiul „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră” fiind o formă de a gândi şi acţiona a unor oameni ce vin din „locuri” de unde ar trebui să „izvorască” democraţia !

Lumea e compusă din culori, nu doar din alb şi negru… sunt mai multe nuanţe chiar… ce e aşa de greu de înţeles ?

Lăsaţi supărarea deoparte şi câştigaţi-vă votanţii, nu-i cumpăraţi ! OK ? Nu mai irosiţi energie şi bani în a drege ceva… construiţi din nou şi învăţaţi din greşeli, sunt sigur că va ieşi mai bine !

Încă nu m-am hotărât cu cine votez. Convingeţi-mă ! De votat,  am sa votez…. sigur !

Numai bine !

Ionel Scrofan

Anunțuri