O poveste adevărată:

Cu 4 ani în urmă o mână de români, a vrut să schimbe un pic imaginea destul de ştirbită a colectivului românesc, destul de numeros de altfel, din regiunea Valenciană şi au pus osul la treabă. Cei care formau acest grup erau convinşi de faptul că se pot face multe pentru a îmbunătăţii această proastă sau incorectă imagine şi au decis să lupte pentru a o schimba. În mare parte s-a văzut şi rezultatul acestei acţiuni concertate, doar că atunci nu se ştia că această luptă era din start sortită eşecului. De ce sortită eşecului ? Datorită caracterului găunos şi a dorinţei de a obţine privilegii cu orice preţ, venite din sfera politicului.

Politicianul, cu romanul de pe stradă, sunt ca două drepte paralele… nu coincid niciodată în idei, nu se ating în niciun punct. Am făcut un scurt portret robot al politicianului în general:
1.un om ce promite la nesfârşit
2.minte de îngheaţă apele asumându-şi merite ce nu-i aparţin
3. un fund mare (la figurat) pentru pupat în cazul în care punctul 1 si 2 dau roade.

Din mâna de romani cu chef de a schimba imaginea noastră s-au desprins mulţi care au preferat să probeze textura mătăsoasă a pieii fundului de politician, sperând ca vor ajunge cocoşi din biete găini de coteţ de ţară… uitând total ideea iniţială care i-a unit până în acel moment, vânzându-se pe un pumn de arginti, în loc să ducă o luptă nobilă, schimbându-şi ideile precum direcţia pişatului boului în bătaia vântului.

Din acel grup s-au desprins cocoşii cu gura mare, creasta lungă şi mintea scurtă, care pană în acel moment nici nu ştiau cu ce se mănâncă politica… trezindu-se dintr-o dată în bătaia reflectoarelor, îmbătaţi fiind de mirosul scândurilor scenei şi sărind în fata aparatelor „de luat vederea”, chiar dacă, de câte ori urcau nu aveau nimic de spus. Un politician spaniol spunea că „cel care se mişcă nu iese in poză” şi dreptate avea, dar să revenim la oile noastre.

Va veni momentul să se şteargă la gură aceşti pupincurişti schimbători de idei precum ştergătorile de parbriz de la maşină şi cred că nu le vor fi suficiente cele două mâini. Acestor oameni, care s-au hrănit şi se mai hrănesc încă cu idei halucinogene le va veni rândul şi se vor trezi dar va fi prea târziu. Puteau lupta pentru ei, cu demnitate, dar au ales să îngenunchieze pentru că le-a fost mai uşor… lăsând urme de genunchi pe unde au umblat şi mai umblă.

Acestora trebuie sa le mulţumim pentru imaginea de pupincuristi pe care au creat-o şi prin radul politicienilor spanioli…pupincurismul fiind ca o gripa care se propaga repede, specifică neamului românesc (după cum cred pe aici politicienii spanioli).

Nu am ştiut să fim demni, să ne apăram interesele de romani plecaţi prin pribegie. Ne place să ne milogim. Sper ca nu e o trăsătură caracteristică neamului romanesc, mulţi mergând după regula „capul plecat sabia nu-l taie”.

Eu vă asigur că avem şi altfel de proverbe după care ne putem ghida în viaţă şi în ultimă instanţă „mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi”. Totul depinde de tabara în care vrei să fii…

Eu am ales tabra. Voi ?

Ionel Scrofan

Anunțuri