Cum spuneam înainte, Stallman avea o viziune diferită. Ideea lui era că, spre deosebire de alte produse, cu privire la software nu ar trebui să existe restricţii împotriva copierii sau modificării, cu scopul de a îmbunătăţi şi spori eficienţa programelor. Cu celebrul său manifest din 1983 care declara începuturile proiectului GNU, el a declanşat o mişcare de creare şi distribuire a software-urilor care corespundeau filozofiei lui. Dar pentru a-şi împlini visul de a crea în cele din urmă un sistem gratis de operare, trebuia să creeze întâi uneltele. Deci, începând din 1984, Stallman a pornit să scrie GNU C Compiler(GCC), o faptă uimitoare pentru un programator individual. Cu legendara sa magie tehnică, el singur a depăşit grupuri întregi de programatori de la firmele producătoare de software, scriind GCC-ul, considerat unul din cele mai eficiente şi robuste compilatoare create vreodată. Până în 1991, proiectul GNU crease o mulţime de unelte. Mult aşteptatul Gnu C Compiler era gata, dar nu exista încă nici un sistem de operare şi nici nu era aşteptat să apară în următorii câţiva ani.

Era 1991, şi agonia nemiloasă a războiului rece se apropia treptat de sfârşit. Se anunţa o atmosferă de pace şi linişte la orizont. În domeniul computerelor, se anunţa un viitor strălucit în perspectivă, după ce hardware-ul puternic împinsese limitele computerelor dincolo de aşteptările generale.Dar, totuşi, lipsea ceva. Nimic altceva decât Sistemele de Operare, unde se părea ca a apărut un vid enorm.

Pe de o parte, Dos-ul domnea incă în vastul său imperiu de computere personale. Cumpărat de Bill Gates de la un hacker din Seattle pentru $50 000, acest sistem de operare se strecurase în toate colţurile lumii în virtutea unei strategii inteligente de marketing. Utilizatorii de PC nu aveau de ales. Apple Mac-urile erau mai bune, dar cu preţurile astronomice pe care nimeni nu şi le putea permite, rămâneau un orizont îndepărtat. Cealată tabără consacrată a computerelor era lumea Unix. Dar Unixul era mult mai scump. În căutarea câştigurilor mari, vânzătorii de Unix îl evaluau destul de scump cât să se asigure că micii utilizatori de PC stăteau departe de el. Codul sursă al Unix-ului, odinioară predat în universitate, era acum păzit cu grijă şi nu era publicat oficial. Spre a mări frustrarea utilizatorilor de PC din întreaga lume, marii jucători pe piaţa de software nu ofereau nici o soluţie eficientă la această problemă.

O soluţie părea să apară sub forma MINIX-ului. Acesta a fost scris de la zero de către Andrew S.Tanenbaum, un profesor olandez care vroia să îşi înveţe studenţii modul de funcţionare intern al unui adevărat sistem de operare. Era proiectat să funcţioneze pe microprocesoarele Intel 8086 care umpluseră piaţa mondială. Ca sistem de operare, MINIX nu era extraordinar. Dar avea avantajul că era disponibil codul sursă. Oricine punea mâna din întâmplare pe cartea “Sisteme de Operare” de Tanenbaum avea la dispoziţie cele 12 000 de instrucţiuni ale codului, scrise în limbaj C şi de asamblare. Pentru prima oară, un programator aspirant sau hacker putea citi codurile sursă ale sistemului de operare, pe care până atunci vânzătorii de software le păziseră cu străşnicie. Un autor extraordinar, Tanenbaum a captivat minţile cele mai strălucite minţi ale ciberneticii cu dezbaterea elaborată şi realistă a artei de a crea un sistem de operare. Studenţii la informatică din toată lumea s-au repezit să cumpere cartea şi să citească codurile ca să înţeleagă cum funcţionează sistemul din propriul lor computer. Printre ei se afla Linus Torvalds.

Va urma

Anunțuri