Zilele trecute, un vecin, conaţional de-al meu, mi se plângea că l-au dat afară din şantier. Îmi spunea, cu lacrimi în ochi, că el era cel mai harnic şi mai priceput din echipa în care lucra, doar că „nu înţelegea ce avea cu el spaniolu”. Săracul om, pe deasupra mai are şi un copil de crescut, cum ştiam ca era harnic îmi părea rău de el. Vine momentul să-mi bată la uşa să-l ajut să mute ceva mobilă prin casă. Cum sunt bun vecin, am acceptat. Când intru în casă, ce să vezi…un adevărat şantier, începând de la lopată şi terminând cu un generator electric, depozitate prin toate părţile. Curios cum sunt, îl întreb: pentru ce îţi trebuiesc toate astea ? Îmi răspunde: „Cum sunt de gratis, nu se ştie niciodată, ca doar le-am luat din şantier”. Am rămas fără cuvinte.

Iar vecinul se întreba ce are cu el spanioul…

De responsabilitate nici vorba, ce i s-a întâmplat e doar din vina spaniolului.

Aşa-i vecine, trebuia să te tină spaniolul la muncă până îl lăsai doar în chiloţi !

Numai bine !

Ionel Scrofan

Anunțuri