Asociatiile româneşti din Castellon şi munca voluntară

Cuvintele din titlu nu prea pot face casă bună, cel puțin nu alăturate și nu în aceeași propoziție, dacă vorbim de anumite asociații create doar pentru a toca banul public, oferit cu dare de mână (bineînțeles ca nu fără a cere ceva în schimb) de către primării şi consilii locale.

Zilele acestea am avut prilejul să văd cum NU se mișcă absolut nimic atât timp cât nu se pune pe tapet o suma de bani. Mai concret: a fost aprobat de către Consiliul Local Castellon cu sprijinul unui sindicat local, un proiect adresat exclusiv imigranților, în care au fost invitate sa participe toate asociațiile din Castellon. S-a lansat invitația și stupoare… au răspuns 5 asociații invitației… din 40 de asociații dintre care 29 românești. Colac peste pupăză, din cele 3 asociații românești ce s-au prezentat, una a venit cu pretenții financiare…

Nu era de ajuns ca s-a pus la dispoziția asociațiilor un ziar cu ajutorul căruia  asociația să prindă voce şi să difuzeze orice informație comunității gratis, ci doreau sa știe ce se poate “scoate”, dar nu pentru membri sau asociație…nu fiți copii, pentru șefi !

Avem o mare problema, domnilor! Nu mai știu ce sa mai cred. Nimeni nu mai mișcă un deget dacă nu se poate linge ceva de pe el… și acest fenomen l-am întâlnit foarte frecvent la asociațiile românești. Avem pe dracu sub piele.

Îți taie pofta de a mai face ceva pentru comunitate și asta datorita liderilor pe care comunitatea îi tolerează și nu înțeleg de ce!

Până una-alta, vă mai las ceva la răsfoit: ziarul Integra@t ce face parte din proiectul menționat anterior.

Click pe prima pagina pentru a-l citi.

Integrat1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numai bine.

Ionel Scrofan

7 Responses to “Asociatiile româneşti din Castellon şi munca voluntară”

  1. mariana Says:

    Scuzama dar ce necesitate am eu de asociatia asta a ta?
    ce faci tu pentru mine sau cam ce obligatii am eu? E ca nu te inteleg omule de ce atitea acuzatii la adresa bietilor oameni
    Eu nu fac parte din nici o organizatie si nu va vad rostul pe aci.Tara asta are ea lideri ei.Care e rolul vostru de fapt? poate-mi explici si mie.

  2. Ionel Scrofan Says:

    Te scuz,
    poate ai dreptate, țara asta are liderii ei, si noi pe ai noștri. “Asociația mea” cum spui tu, nu e a mea, e a celor care doresc sa facă parte din ea, iar tu dacă nu dorești, nu am nimic împotriva. Acum sa-ți explic ce face “asociația mea” pentru cei care au nevoie de ajutor: s-au deschis și îndrumat (gratis) mai mult de 30 de firme. Am oferit și încă mai oferim consultanta gratuita celor ce doresc sa înființeze o firma sau sa pună pe picioare o afacere pe cont propriu si nu in ultimul rând am oferit posibilitatea celor ca tine sa se plângă ca asociațiile nu fac nimic pentru ei, când nici măcar nu sunt membri ai unei asociații. E ca si cum ai pretenția sa câștigi la Loto, dar nu ai jucat in viata ta. Ai dreptate ca asociațiile nu fac mult pentru romani sau cele care fac, sunt foarte puține… dar nu uita ca altii știu sa facă asociații pentru a ai ajuta pe cei ce se asociaza, bineînțeles ca în cele romanești s-a pierdut ideea nobila de ajuta-ti aproapele… ai dreptate.
    Mi-ar plăcea sa știu de ce nu faci ceva tu pentru romani ceva ? Eu sunt dispus sa te ajut dacă găsești o formulă care să funcționeze.
    Numai bine !

  3. mariana Says:

    …iar tu esti liderul lor.Eu sint in stare singura sa-mi creez drumul pe care vreau eu sa merg.Ajutoare nu vreau pentru ca uneori doar ma-ncurca. Dealtfel mi-e rusine sa cer in general.Eu mi-am cistigat respectul aici prin onoare si multa munca si nu prin lipsa de respect, hotii si trantoreala.Eu pentru romani n-o sa mai fac nimic te las pe tine.Bafta! PS. Mai lasa si tu aroganta asta.Stiu ca e caracteristica romanilor dar aici ai ocazia sa ti-o corectezi.Merci!

  4. Ionel Scrofan Says:

    De ce crezi ca altii nu si-au castigat cu cinste si onoare drumul prin viata? Te simti mai speciala ? E dreptul tau…. dar nu-mi vorbi de aroganta… sau tu nu esti romanca ?

  5. mariana Says:

    Nu cred nimic de nimeni.Eu vorbesc de persoana mea ca de restul te “ocupi”tu.”Speciala” nu stiu daca sint sau nu dar valorile mele nu sint si ale tale e clar.Aroganta eu mi-o controlez la fel si inpulsivitatea,orgoliul…sint la limita de jos.

  6. Ionel Scrofan Says:

    Draga Mariana,
    zici ca nu crezi nimic de nimeni dar iti spui opinia cu privire la sitemul meu de valori. Mi-ar placea sa avem un sistem de valori sanatos, dar se pare ca ai dreptate, nu-l avem. Am recitit mesajele mele de multe ori sa vad unde se ascunde aroganta de care vorbesti… la limita de jos si nu o vad.
    Hai sa facem pace.
    Numai bine :D

  7. mariana Says:

    M-a deranjat mai mult reactia ta decit acuzatiile lor in acel moment. Si stii de ce?pentru ca asa nu le poti demonstra ca esti mai bun ca restul din contra.Ok pace!Dar n-o sa ma pot abtine sa nu te mai intep din cind in cind.


Leave a Reply