Traim in era informationala unde, se spune ca intr-o clipa, poti avea acces la o gramada de informatii, la orice stire, fara sa mai existe distante fizice. Informatie ce o poti accesa din orice colt al lumii, iar oamenii comunica mult mai mult decat inainte. Nimic mai adevarat. Dar, de cand a comunica se rezuma doar la text si imagine… ? Daca nu ar fi existat cuvantul, sunt sigur ca am fi inventat o alta modalitate de a comunica, poate limbajul actual nu e cel mai reusit mod de comunicare… de aceea a fost intotdeauna sustinut de mimica, miscarea mainilor, expresia fetei… altfel spus “limbajul corporal”. In momentele de fata, cu ajutorul programelor IM de la diferite firme de soft, comunicam un pic ciuntit… nu ne atingem, nu ne privim in ochi… o comunicare rece si lipsita de contactul direct…
Imi aduc aminte de tata intr-o zi, cand ma intorceam acasa de la cercul de electronica al Casei Pionierului din Stei si m-am apucat sa repar televizorul cu lampi “Olimp”, cum ma incuraja, batandu-ma pe umar si spunand: nu-i nimic Misule… pana la urma il faci sa mearga, sunt sigur ! Accea bataie pe umar valora mai mult decat orice, pentru ca insotita de privirea calda si increzatoare ma facea sa cred ca intr-adevar pot sa-l repar (pana la urma l-am facut sa mearga, dar nu a doua zi 
). Eu cred ca asta lipseste lumii in care traim : atingerea, contactul direct, caldura din priviri… si … imi lipsesc cuvintele…sa ma vedeti cum scriu….fac ferbra musculara…gesticulez…privesc intens…poate ma intelegeti ce vreau sa spun….
Ionel Scrofan
Filed under: Diverse | Tagged: e importanta atingerea
Nici nu banuiti cat de bine va intelegem…Si eu simt acelasi lucru;parca mi-ati fi citit gandurile.Ati expus in cateva randuri ,,tragedia” lumii informatizate.Pacat ca nu putem anticipa efectele pe termen lung ale acestui fenomen.De altfel nu am anticipat nici fenomenul incalzirii globale sau nu l-am luat prea in serios si deja incepe sa faca ravagii.
O mama imi povestea la cabinet ca are un copil de 10 ani care bineinteles, ca orice copil, are prieteni. Intr-o zi copilul ii spune ca merge sa se joace cu niste prieteni in parc…dar cu Play Station. Din curiozitate, mama, merge in parc si gasete trei copii jucand la Play… fiecare cu jocul lui… daca asa se relationeaza si se joaca copiii din ziua de azi…cred ca afectivitatea acestora va fi pe masura….mai povestea ea… si pe buna dreptate spun eu, dar cine stie, poate suntem noi depasiti de noua generatie si poate nu-i intelegem ? Timpul ne va da sau nu dreptate !
Da, interesant punct de vedere Nelu si din pacate atat de plin de adevaruri. Citeam zilele trecute in ziarul Cotidianul despre un proiect lansat de acestia in care vor fi contactati 50 de experti din diferite domenii pentru a oferi 50 de profetii care imagineaza lumea pentru 50 de ani. Ce mi-a atras atentia a fost deviza futurologului britanic Pearson, cunoscut pentru predictiile sale socante, care spune: “In 50 de ani de acum inainte oamenii isi vor putea downloada creierele pe computer” si “Viitorul va fi feminin” (aici m-am umflat putin in pene ce e drept, doar fac parte din “casta” feminina)! Am avut si eu un moment de reflectie si mi-am zis ca poate intradevar acest proces de downloada a si inceput! Iata cum ne lasam particele din gandurile noastre aici si acum! Asa o fi oare??? Oricum valoarea atingerii intradevar nu poate fi egalata de nimic! Cunoastem si valentele terapeutice ale acesteia…in kinetoterapie, nu?
Asa-i, dar cum spuneam…timpul are toate raspunsurile…
Asta cu downloadatul e mai greu de crezut, desi ar fi interesantă. Iar cu atingerea, din păcate ne aşteaptă vremuri tot mai grele. Când o să citeşti Zorba vei vedea ce exemplu minunat dă Nikkos cu apa care conţine nişte foarte mici viermişori. Te las să-l descoperi. Astăzi atingerea poate fi considerată agresiune, dacă iei pe cineva de după umăr sau foloseşti un diminutiv (am păţit-o cu diminutivul) se simte prost, neajutorat sau jignit. Sau luat de sus. Iar la kineto e chiar aşa cum spune senora Corina. Are valenţe. Terapeutice.
Vali, se supara cand il atingi, pentru ca e prea conversat cu IM.. crede-ma nu e cazul spaniolilor care se pupa si se ating aproape tot timpul…
atingerea - sau lipsa ei - tinde sa devina un barometru al artificializarii relatiilor umane.
[...] Mai bine nu. Sa meditam, doar. Azi: atingerea in era IT. Tema au mai tratat-o si altii, in diverse feluri. Dar intrucit pentru mine ea insemna mai mult, nu m-am marginit la a scrie un simplu comment. Ar fi [...]
Asa o fi Nelu, timpul ofera multe raspunsuri….”dar nici timpul nu este o garantie”!
Nu prea putem face multe lucruri, Corina… suntem
“musti de zi, pe-o lume mica
de se masoara cu cotul”…
avem o sfera de influenta foarte mica incat sa putem face mai mult decat facem in acest moment … scriind aceste randuri…cel putin incercam sa intelegem si sa descoperim, daca se poate, ce se va intampla in viitor, sa speram ca va fi bine !
Sunt ferm convinsa ca atâta timp cât exista EMOTIA, atingerea e posibila!!! Nu stiu daca peste 50 de ani o sa putem “downloada”(ce urât suna!) creiere de pe internet dar eu sper ca atunci, la fel ca acum, sa mi se umezeasca ochii atunci când îmi sarut copilul ca sa-i treaca “buba” si vad pe chipul lui primul semn de relaxare dupa o “tura” buna de plâns…sau de ce nu, sper sa traiesc cu aceeasi intensitate momentele intime alaturi de sotul meu!
Nimic nu e pierdut! Atingerea stârneste în interiorul fiecaruia ceea ce ne îl defineste ca persoana. Sa nu fugim de ea!!! Va recomand un roman pe care sunt sigura ca l-ati citit multi dintre voi : “Maitrey” de Mircea Eliade…hinduismul da o importanta coplesitoare atingerii!
Buna carte… in liceu… facea furori
Da, intradevar, frumos roaman! Zilele trecute (si cred ca si acum inca) Teatrul din Oradea a pus in scena aceasta poveste de dragoste, dar cu demonstratia dura a diferentelor dintre doua civilizatii, care din pacate nu permite implinirea unei iubiri! Nu fac decat sa transmit si eu ceea ce ne-au indemnat “realizatorii” puneii in scena a romanului “…nu incercati sa intelegeti aceasta poveste……doar sa va deschideti sufletul si sa o simtiti”!
Mi-e dor de Mircea Eliade…descrie dragostea dintr-o alta perspectiva. Mie mi-a placut mult “Noaptea de sanziene” …din pacate “imposibilul” este deosebit de atragator…din pacate…
Da intr-adevar “Misule”,din pacate asa e ,am ajuns sa nu mai punem pret pe lucrurile ‘marunte” ,care fara sa ne dam seama au o valoare inestimabila si de ce nu incontestabila de nimeni . M-a apucat asa o nostalgie citind articolul asta..pff …cum trece timpul !